RAJA YOGA

Raja înseamnă Rege şi Raja Yoga este Calea Roială de auto-realizare. Raja Yoga este Calea Meditației. Scopul este de a opri fluctuațiile minții (gândurile) pentru a putea simți adevărata stare naturală de beatitudine a sufletului.

Unul dintre cel mai cunoscut şi important text despre Raja Yoga este “Yoga Sutras” scris de înțeleptul Pantajali. Acest text cuprindea 195 de aforisme, ce sintetizau practicile yoghine din acel moment, ce aveau ca obiectiv eliberarea sufletului de suferința pământeană prin meditație.

Pantajali este părintele filozofiei yoghine din ziua de azi. El nu a inventat aceste învățături, el doar le-a sintetizat şi le-a integrat într-un text destinat eliberării sufletești din închisoarea materiei.

În Yoga Sutras, se explică faptul că orice ființă umană de pe Pământ este în suferință. Aceasta se datorează faptului că ființa umană se percepe a fi doar materie (corp). Prin acest corp, este legată şi depinde doar de natura materială. Pantajali explică faptul că sufletul spiritual este adevărata natură a ființei umane şi el este mereu într-o stare de beatitudine şi libertate, nefiind condiționat de nimic.

Această ignoranță a omului (de a fi materie şi nu spirit) este sursa de suferință a ființei umane. Din ignoranță, avem tendința să ne identificăm doar cu realitatea din exterior şi urmărim în viață să acumulăm lucruri materiale pentru a fi fericiți. Unii oameni ajung să nu obțină ce îşi doresc, alții obțin o parte din ce îşi doresc şi alții obțin ce îşi doresc. În viziunea lui Patanjali, toți acești oameni suferă. Cei ce nu au suferă pentru că nu au şi cei ce au suferă pentru că pot pierde tot ce au. Fericirea materială este temporară, nesigură şi condiționată de exterior.

Pantajali spune că adevărata fericire a omului este starea lui naturală de beatitudine din suflet. Sufletul este conducătorul adevărat al ființei umane. Mintea şi corpul sunt doar instrumente pentru a experimenta natura materială pe Pământ. Marea problemă a omului este că se identifică cu instrumentele şi nu cu conducătorul. Raja Yoga are obiectivul de a îndrepta atenția omului spre adevărata lui natură şi de a-l dezlega de iluzia materiei.

Ființa umană are acces la două realități principale: cea interioară şi cea exterioară. Realitatea interioară este cea adevărată (Sufletul) şi cea exterioară este cea falsă (natură materială). Materia este percepută de minte prin simțuri. Toate aceste simțuri țin mintea mereu activă şi mereu îndreptată spre exterior. Atât timp cât mintea este activă şi privește afară, nu se poate vedea în interior, nu se poate intra în lumea Sufletului. Pantajali dorește să ne ghideze să liniștim mintea, pentru putea redirecționa atenția în interior, unde vom găsi tot ceea ce ne dorim.

Mintea are o natură schimbătoare şi este destul de dificil să ajungem să o ținem perfect liniștită pentru a intra în starea supremă din Yoga şi anume Samadhi. În această stare, omul conectează cu adevărata lui natură spirituală. Este nevoie de multă practică şi dăruire pentru a atinge această stare de Unitate cu Universul.

Raja Yoga este numită şi Yoga celor 8 Ramuri pentru că oferă 8 etape pentru a ajunge la comuniunea sufletească. Nu este ușor ca deodată să îți poți îndrepta atenția în interior. Pentru a ajuta la procesul meditativ de eliberare sufletească, sunt recomandate să fie urmate 8 etape esențiale. Aceste etape sunt în ordine şi au ca scop liniștirea graduală a minții.

Yamas – contracte sociale (cum te porți în societate)

a) Ahimsa (non-violență) este Legea Păcii cu exteriorul. Yoghinul adoptă şi înțelege percepția că Lumea Exterioară este o extensie a Lumii Interioare. El știe că orice agresiune sau energie negativă îndreptată în exterior i se va întoarce înapoi. Yoghinul trebuie să se abțină de la orice fel de violență, fie fizică, verbală sau mentală.

b) Satya (adevăr) este Legea Sincerității. Prin adevăr, ne arătăm adevărata față, atât celorlalți cât şi nouă înșine. În acest fel, ne putem cunoaște mai bine şi putem atrage persoane similare nouă. Minciuna creează multă agitație în minte şi distrage yoghinul din calea interioară.

c) Asteya (non-furt) este Legea Respectului. Furtul vine dintr-o stare de neavuție exterioară. Yoga ne învață că totul se află în interior şi lucrurile exterioare sunt iluzii temporare de fericire şi avuție. Yoga ne învață să respectăm pe ceilalți şi să ne bucurăm pentru ei pentru tot ce au. Dacă ajungi să furi pe altul, în realitate te furi pe tine sufleteşte şi vei atrage şi persoane ce te vor fura şi material.

d) Brahmacharya (celibatul) este Legea Abstinenței. Raja Yoga exclude orice formă de sexualitate. Dorințele sexuale sunt foarte puternice în om şi țin mintea preocupată pentru a fi satisfăcute. Raja Yoga vede sexualitatea nesemnificativă, comparată cu starea de regăsire sufletească şi o tratează ca un obstacol.

e) Aparigraha (non-acumulare) este Legea Simplității. Un yoghin ce caută bogăția sufletească nu are nevoie de bogăție materială. El se limitează la exterior pe cât de puțin posibil, țelul lui fiind cultivarea Lumii Interioare. Lucrurile materiale sunt ceva ce îi îngreunează mintea cu gânduri şi îi încetinesc progresul. Cu cât stilul de viață este mai simplu, cu atât este mai bine pentru evoluția interioară.

Niyamas – contracte personale (felul în care te porți cu tine)

a) Saucha (puritate) este obligația de a te menține curat şi pur. Aceasta este o nevoie umană de bază pentru o dezvoltare sănătoasă. Avem nevoie de un loc curat unde să trăim, avem nevoie de lucruri curate cu care să interacționăm, avem nevoie de haine curate cu care să ne îmbrăcăm şi avem nevoie de un corp curat cu care să trăim. Corpul trebuie să fie curat atât pe exterior, cât şi pe interior. O dietă curată, ușoară şi sănătoasă este esențială.

b) Santosha (mulțumire) este obligația de a fi recunoscător pentru viață, pentru tot ce ai şi pentru tot ce se întâmplă. Yoghinul vede viața de pe Pământ ca o sursă de informații şi lecții  pentru evoluția lui spirituală şi este mereu recunoscător pentru asta. Orice i se arată în viață, bun sau rău, el primește şi învață şi este recunoscător pentru asta. Din mulțumire rezultă fericirea supremă.

c) Tapas (asceză) este obligația de a trece prin experiențe dificile şi provocante pentru a se purifica şi a evolua. Sunt multe practici folosite de yoghini cu acest scop, care au rolul de a activa un foc interior puternic. Disciplina şi devotamentul sunt esențiale în aceste practici. Postul negru sau postul pe apă pentru multe zile sunt 2 exemple de asceză. Alte exemple sunt diversele antrenamente intense de yoga, practica de a sta singur izolat de lume sau practica de a nu vorbi deloc.

d) Svadhyaya (studiul propriu) este obligația de a studia mereu texte sfinte şi de a asculta oameni iluminați. Pentru a avea succes în obiectivul lui, yoghinul trebuie să se înconjoare cu alți oameni ce sunt ca el sau care chiar au reușit ce urmărește el. Prezența unui maestru este semnificativă.

e) Ishvara Pranidhana (devotament) este obligația de a fi mereu conectat cu o manifestare a Divinității. Ea fiind amplificatorul eforturilor tale de a-ți regăsi adevărata natură divină. Tot ce se face este dedicat Divinității în forma aleasă. În India, Shiva şi Vishnu sunt două forme principale ale Divinității.

Asanas sunt posturile în care se practică meditația. Postura trebuie să fie relaxată şi echilibrată. Cele mai practicate posturi pentru meditație sunt posturile în fund cu picioarele încrucişate. Cea mai bună postură este postura lotusului (Padmasana) unde labele picioarelor sunt așezate pe coapsele opuse. Pentru a putea sta mult timp în aceste posturi, este nevoie de un corp relaxat şi echilibrat. Majoritatea oamenilor sunt rigizi şi nu pot sta în aceste posturi deloc, nici nu mai vorbim de zeci de minute. Hatha Yoga are scopul de a relaxa în totalitate corpul, pentru a-l pregăti pentru meditație. Posturile din Hatha Yoga oferă corpului flexibilitatea necesară pentru a sta în orice postură de meditație. De asemenea, Hatha Yoga ajută la încetinirea şi liniștirea minții.

Pranayama se referă la controlul respirației. Prin respirație, se controlează fluxul de energie pranică ce curge prin ființa umană. Prana este energia universală ce leagă şi hrănește orice în univers. Prin practicile de respirație din Pranayama, se poate liniști mintea foarte mult şi se creează o conexiune din ce în ce mai mare cu energia extraordinară ce vine din interior.

Pratyahara se referă la deconectarea simțurilor față de exterior. Tot ce s-a practicat până acum are scopul de a ajuta practicantul să poate să se elibereze de ispitele exteriorului. El ajunge să nu se mai simtă atras de nimic extern şi se poate concentra în totalitate pe interiorul lui. El reuşeşte să nu mai fie deranjat de nici o informație venită prin cele 5 simțuri şi rămâne conectat doar cu Universul Intern.

Dharana este capacitatea lui de a se concentra. Se referă la abilitatea de a rămâne atent doar pe un singur lucru. Toate etapele anterioare îi oferă posibilitatea să nu mai aibă fluctuații în gânduri. Puterea lui de concentrare este de neclintit.

Dhyana este abilitatea de a medita neîntrerupt. Concentrarea prelungită se transformă în meditație. Practicantul poate să rămână conectat numai cu obiectul meditației sale. Pantajali spune că putem medita la orice benefic şi vom deveni ceea ce medităm.

Samadhi este Comuniunea Divină. Meditația prelungită asupra Divinității sau Sufletului propriu Divin se transformă în Samadhi. În momentele acestei stări, omul devine una cu Universul şi simte Fluxul Universal de Energie Divină, care curge prin toată existența lui. Sunt diferite forme de Samadhi, unele mai simple şi altele mai avansate.

Raja Yoga este o știință spirituală foarte vastă. Acest articol prezintă doar informațiile de bază. Mult mai multe informații pot fi găsite despre această formă de Yoga, atât online, cât şi în cărți. O carte foarte bună ce prezintă Raja Yoga este “YOGA SUTRAS OF PANTAJALI” de Edwin F. Bryan.

© Copyright 2022 | AlexYogi.ro | All Rights Reserved